Confruntarea dintre PNL și PSD a ajuns la Focșani într-o etapă în care reprezentanții celor două tabere se acuză de agresiune fizică. Liberalul Cristi Irimia a vrut să verifice semnăturile de susținere pentru PSD, la Biroul Electoral Municipal Focșani. Acesta a primit acceptul doar să le consulte, iar lucrurile au degenerat în momentul în care a început să ia notițe. Cristi Irimia a vrut să plece, însă ar fi fost oprit de Bogdan Matișan, reprezentantul PSD.
”Reprezentantul Partidului Social Democrat Vrancea în BEC Focșani, Bogdan Emilian Matișan, l-a lipsit de libertate în mod nelegal, reținându-l contra voinței sale în incinta încăperii pe Cristi Irimia, împuternicit de către PNL Vrancea să consulte lista susținătorilor candidatului PSD la Primăria Focșani, Cristi Valentin Misăilă.
Ulterior, Bogdan Emilian Matișan l-a lovit peste braț pe reprezentantul PNL când acesta îl filma. Matișan a fost deranjat de semnăturile în neregulă descoperite de Cristi Irimia în momentul consultării listei semnăturilor pentru susținerea lui Misăilă și în urma unor telefoane și presiuni a reușit să o determine pe judecătoarea Loredana Arhip să nu îi mai permită reprezentantului nostru consultarea integrală a listelor de susținători ai candidaților PSD”, au susținut liberalii într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte, Bogdan Matișan a susținut că el a fost cel agresat, după ce a sesizat reprezentanții Biroului Electoral Județean că liberalul copiază date. Pentru că Irimia ar fi venit violent ”nu doar verbal ci și fizic” a sunat la 112.
”În momentul în care dânsul a vrut să dispară cu datele respective, eu fiind în ușă, m-a îmbrâncit. M-a trântit cu o chestie din judo”, a susținut Bogdan Matișan, în cadrul unei conferințe de presă la sediul PSD.
Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, Cristi Irimia iese din încăpere pe holul Primăriei Focșani, cu Bogdan Matișan încercând să-i stea în față. La un moment dat, Matișan pare că se împiedică și cade pe spate, după care se ridică ținându-se cu mâna de cap.
Cristi Irimia susține că nu avea cum să îl agreseze întrucât cu o mână filma, iar o altă mână o are în ghips. Acesta a prezentat și imaginile filmate de el, în care se pare că Matișan încearcă să îl lovească la un moment dat peste mână.
Poliția vrânceană s-a sesizat în urma incidentului de la Biroul Electoral Focșani.
”Astăzi, ora 12.52, am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în incinta unei instituții publice de pe raza municipiului Focșani a avut loc un conflict spontan între două persoane de sex bărbătesc. Cu ocazia deplasării la fața locului polițiștii au identificat un bărbat de 44 de ani, și un bărbat de 47 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul și luării măsurilor legale ce se impun”, a comunicat IPJ Vrancea.



