Acasă Politică PNL Vrancea a exclus din partid un consilier județean care a votat...

PNL Vrancea a exclus din partid un consilier județean care a votat cu PSD

0
159

Constantin Toader, consilier județean PNL și președintele filialei Vrancea a Partidei Romilor Pro-Europa, a fost exclus din partid săptămâna trecută. Consilierul județean a votat alături de PSD la repartizarea sumelor de către Consiliului Județean din impozitul pe venit. Aceasta a fost însă „picătura care a umplut paharul” pentru liberali, care i-au reproșat activitatea din ultimul an.

„Constantin Toader a fost exclus din partid pentru încălcări ale statutului PNL din ultimele 12 luni. Acesta a atacat partidul, membrii, a adus prejudicii grave partidului, a votat alături de PSD la repartizarea sumelor de către Consiliul Județean, a adoptat amendamentul prin care s-au tăiat fonduri de la primarii PNL, nu a susținut amendamentul PNL. De asemenea, a condiționat votul de anumite solicitări care nu au treabă cu partidul și cu Consiliul Județean”, a declarat deputatul Dragoș Ciobotaru, președintele PNL Vrancea.

Potrivit acestuia, Biroul Permanent Județean al PNL Vrancea a votat în unanimitate, prin vot secret, propunerea de excludere a lui Constantin Toader, în urmă cu două săptămâni. Săptămâna trecută, decizia a fost reconfirmată, tot în unanimitate, de membrii Comitetului Director Județean.

Constantin Toader se află la al doilea mandat de consilier județean, în urma unui acord politic cu PNL Vrancea, încheiat în anul 2020, când președinte era Cătălin Toma. În schimbul sprijinului primit la alegerile locale, liberalii le-au oferit reprezentanților comunității de romi locuri eligibile pe listele de candidați.

Repartizarea sumelor din impozitul pe venit s-a realizat după mai multe ședințe tensionate, în care liberalii au criticat repartizarea fondurilor și au cerut mai mulți bani pentru comunele cu primari PNL. În cele din urmă, sumele au fost aprobate în forma propusă de președintele Consiliului Județean, datorită voturilor primite de la Forța Dreptei, USR și de la Constantin Toader.

În locul acestuia ar urma să intre în Consiliul Județean liberalul Gabriel Costache.