Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a lansat cea de-a cincea ediție a campaniei „O singură dată poate deveni mereu!”, dedicată prevenirii traficului de substanțe psihoactive. Prima activitate a avut loc la Casa de Cultură din Odobești, cu participarea elevilor.
Tinerii au primit informații despre riscurile și consecințele traficului de substanțe psihoactive, dar și despre importanța alegerilor personale. Discuțiile au vizat inclusiv presiunea exercitată de grupul de prieteni și curiozitatea care îi poate determina pe adolescenți să intre în contact cu astfel de substanțe.
Campania este organizată de IPJ Vrancea în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Inspectoratul de Jandarmi, Direcția de Sănătate Publică, DGASPC Vrancea, Penitenciarul Focșani și alte instituții și organizații implicate în prevenirea consumului și traficului de droguri.
Ajunsă la a cincea ediție, campania urmărește să îi informeze pe elevi asupra pericolelor asociate substanțelor psihoactive și să îi încurajeze să refuze implicarea în activități legate de acestea.








