Acasă Actualitate Polițiștii au discutat cu elevii din Garoafa despre consumul de droguri și...

Polițiștii au discutat cu elevii din Garoafa despre consumul de droguri și regulile de circulație

0
217

Polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Serviciului Rutier Vrancea au desfășurat, joi o activitate informativ – preventivă la Școala Gimnazială ,,Emil Atanasiu” din comuna Garoafa, în cadrul proiectului Școala de vară –  ,,Ne bucurăm de copilărie”.  Proiectul se derulează în contextul în care a început vacanța de vară, iar copiii merg în excursii, tabere, sunt implicați în diferite activități și socializează cu alte persoane.

La activitate au participat aproximativ 40 de tineri din cadrul mai multor unități de învățământ (inclusiv licee), cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani și 10 cadre didactice.

 Obiectivul principal al proiectului îl constituie favorizarea accesului copiilor la educația non-formală și informală de calitate, alternative la educația școlară, prin crearea unui mediu stimulativ pentru dezvoltarea aptitudinilor personale.

Polițiștii de la siguranța școlară și colegii de la rutieră au desfășurat activități cu elevii, le-au reamintit recomandările pe linie de prevenire a violenței, a bullyingului, modalitățile de aplanare a conflictelor spontane și cauzele care pot produce anumite evenimente nedorite.

Având în vedere poziționarea școlii la DN2 E85, a fost desfășurat și un exercițiu demonstrativ privind traversarea corectă a străzii, fiind scoasă în evidență importanța respectării regulilor de circulație.

De asemenea, polițiștii au stat de vorbă cu tinerii și cu privire la consumul de droguri și traficul acestora, evidențiind consecințele penale și cele din plan fizic și psihic pe care le au.

”De la cele mai mici vârste, este bine să fim alături de copil, să fim deschiși, sinceri, să-i încurajăm succesul și să îl sprijinim; să-i oferim iubire și afecțiune, dar în același timp să existe un cadru foarte bine determinat, în care regulile să fie exact stabilite, precum și consecințele încălcării acestora”, spun polițiștii vrânceni.