Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au participat la activitățile desfășurate în Tabăra de vară „La noi acasă”, organizată de Parohia Verdea, care a ajuns la cea de-a cincea ediție.
Copiii au luat parte la un atelier de pictură de icoane pe sticlă, unde și-au pus în valoare creativitatea și au descoperit elemente ale tradiției și valorilor spirituale.
În cadrul întâlnirii, polițiștii au organizat activități preventive interactive, discutând cu participanții despre siguranța acasă, pe stradă și în mediul online. Prin jocuri și dialog, au fost abordate teme precum respectul față de ceilalți, prietenia, prevenirea bullyingului și responsabilitatea pentru propriile fapte.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au transmis mulțumiri Parohiei Verdea pentru colaborarea în organizarea activității.






