Pompierii din Vrancea au desfășurat 608 misiuni în luna septembrie, cele mai multe fiind pentru acordarea primului ajutor medical și stingerea incendiilor. Potrivit datelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea, echipajele SMURD au acordat primul ajutor calificat în 341 de cazuri, iar pompierii au intervenit pentru stingerea a 85 de incendii.
Dintre incendii, 49 au afectat suprafețe cu vegetație uscată, mărăciniș, vegetație ierboasă înaltă și litieră. Alte 28 s-au produs în gospodării, iar opt au fost înregistrate în domenii precum agricultura, administrația publică, transporturile, depozitarea și serviciile de alimentație și cazare.
Principalele cauze ale incendiilor au fost instalațiile electrice defecte, utilizarea focului deschis în spații exterioare și fumatul. Potrivit ISU Vrancea, bunurile salvate sau protejate în urma intervențiilor au avut o valoare estimată la aproximativ 28,45 milioane de lei.
Pe lângă intervențiile pentru stingerea incendiilor și acordarea primului ajutor, pompierii au desfășurat cinci misiuni de descarcerare și nouă pentru salvarea animalelor aflate în pericol. De asemenea, au intervenit în nouă situații care au presupus asistența persoanelor și deblocarea unor uși.
În cursul lunii septembrie au fost efectuate și 37 de misiuni de asigurare și supraveghere a unor zone pentru prevenirea situațiilor de urgență, 43 de activități de recunoaștere și patru exerciții de pregătire în teren.
Datele ISU mai arată că șapte solicitări s-au dovedit a fi alarme false, în 14 cazuri echipajele au fost întoarse din traseu, iar în alte 15 situații nu a mai fost necesară intervenția pompierilor.
Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au participat, independent sau în colaborare cu pompierii militari, la 53 de intervenții în aceeași perioadă.



