Plutonierul adjutant șef Mircea Măzăreanu, din cadrul ISU Vrancea, a fost desemnat „Pompierul lunii iunie”, după intervenția în care a salvat o fetiță de 8 ani rămasă blocată într-o fântână aflată în construcție.
Distincția vine după ce pompierul a fost decorat și de Ministerul Afacerilor Interne cu Emblema de Onoare, pentru aceeași misiune de salvare.
Intervenția a avut loc după ce copilul a căzut într-o fântână în construcție și a rămas blocat la aproximativ opt metri adâncime, într-un spațiu foarte îngust, între malul de pământ și tuburile din beton. Salvarea s-a desfășurat în condiții dificile, din cauza riscului permanent de surpare.
După aproape două ore de intervenție, plutonierul adjutant șef Mircea Măzăreanu a coborât în fântână, a ajuns la copil și a reușit să îl scoată în siguranță. Fetița a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri.
„Mircea este tatăl a trei fete. În acele clipe, nu a văzut doar un copil aflat în pericol, ci o fiică ce putea fi oricare dintre ale sale. A coborât în fântână cu responsabilitatea pompierului militar, dar și cu inima unui părinte hotărât să aducă acel copil înapoi, în siguranță, în brațele familiei”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.
Potrivit ISU, desemnarea ca „Pompierul lunii iunie” reprezintă o recunoaștere a profesionalismului, curajului și devotamentului de care Mircea Măzăreanu a dat dovadă în timpul uneia dintre cele mai dificile intervenții desfășurate în acest an.



