Premii importante obținute de elevii Școlii Populare de Artă Vrancea 

0
230

Cursanții Școlii Populare de Artă, din cadrul Centrului Cultural Vrancea, au obținut rezultate remarcabile la două competiții de prestigiu desfășurate în luna iunie 2025, demonstrând încă o dată valoarea învățământului artistic vrâncean.

În perioada 16–20 iunie, reprezentanții instituției au participat la Concursul Național de Interpretare Instrumentală „Marele Premiu”, ediția a XXVIII-a, organizat de Palatul Național al Copiilor din București. Elevii vrânceni au impresionat juriul și au obținut următoarele distincții:

  • Premiul I – Lazăr Alexandru Gabriel, clasa de Vioară, coordonată de expertul Dumitru Ivan;

  • Premiul al II-lea – Iordache Daniel, clasa de Orgă, sub îndrumarea aceluiași expert;

  • Premiul al II-lea – Iordache Daniel, și la clasa de Acordeon, condusă de expertul Dorin Ticu.

Performanțele nu s-au oprit aici. La Festivalul-concurs internațional de folclor, tradiții și obiceiuri „Chip de copil”, ediția a XIII-a, organizat la Medgidia de Clubul Copiilor și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cursanții Școlii Populare de Artă Vrancea s-au remarcat și prin:

  • Premiul I – Lazăr Alexandru (vioară), coordonat de Dumitru Ivan;

  • Premiul de Excelență – Iordache Daniel (acordeon), profesor Dorin Ticu;

  • Premiul de Excelență – Iordache Sara (interpretare vocală), îndrumată de Dumitru Ivan.