Preoții, personalul neclerical, dar și credincioșii din Protoeria Panciu donează zilele acestea sânge. Campania este o continuare a campaniei naționale de donare de sânge începută de Patriarhia Română în anul 2014, ”Donează sânge, salvează o viață!”.
”Cu binecuvântarea Înalt prea Sfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, prin sectorul social, filantropic și misionar, Protoeria Panciu a inițiat o campanie de donare de sânge. În acest sens, preoții și alți angajați neclericali ai parohiilor, precum și credincioși apropiați de Biserică au răspuns chemării noastre. Campania a început luni, 16 noiembrie și va continua până marți, 24 noiembrie, în funcție de capacitatea de procesare a Centrului de Transfuzii Vrancea. În această perioadă, în fiecare zi, vor fi prezenți pentru donare de sânge între 15 și 20 de persoane, până la sfârșitul campaniei anticipând un total de peste 100 de donatori și o cantitate de sânge donat de circa 50 de litri”, a declarat, pentru Actualitatea Vrânceană, părintele protoiereu Cristinel Popa.
Prin gestul lor, donatorii vor să dăruiască viață celor aflați în nevoi și suferință și să împlinească astfel învățătura creștină, care promovează iubirea aproapelui. Totodată, demersul lor este un bun exemplu pentru toți cei care vor să vină în sprijinul celor aflați pe un pat de spital.
”Această acțiune este o expresie a iubirii față de aproapele aflat în suferință, conform învățăturii Domnului nostru Iisus Hristos”, ne-a mai spus părintele Popa.
Centrele de transfuzii au nevoie în permanență de sânge, iar în contextul pandemic actual, nevoia de donatori de sânge și de plasmă convalescentă COVID 19, pentru salvarea celor aflaţi în situaţie critică din cauza infectării cu noul coronavirus, e vitală.