Primarul Focșaniului a cerut plafonarea salariilor din primărie, majoritatea PNL – USR s-a opus

0
-Publicitate-

Un nou scandal între primarul PSD Cristi Misăilă și majoritatea PNL – USR a avut loc după ședința de vineri a Consiliului Local Focșani. Edilul a cerut plafonarea majorării salariilor în Primăria Focșani, pentru a strânge bani de investiții.

”Chiar dacă, în anul 2021, aceiași consilieri locali nu aprobau fondul pentru salarii, pe motiv că în Primăria Municipiului Focșani salariile sunt foarte mari, acum doresc o creștere a acestora.

Motivul acestei opuneri ar fi faptul că, în urma acestei plafonări salariale, Primăria Municipiului Focșani ar face o economie substanțială de aproximativ 8,7 milioane de lei, bani care ar putea fi folosiți pentru cofinanțarea unor proiecte de interes local. Adică am putea asfalta mai multe străzi, a spus primarul Cristi Misăilă.

 În replică, consilierii majorității au arătat că nu este cazul ca salariile să fie plafonate, chiar dacă nu sunt de acord cu majorarea lor.

”Primarul Cristi Misăilă este foarte ofuscat ca majoritatea din Consiliul Local nu a fost de acord să plafoneze o eventuală creștere a salariilor. Chiar dacă în primării salariile sunt mai mari decât în unele domenii, este o inflație foarte  mari și am considerat că nu trebuie plafonate salariile. Acum ceva timp primarul Cristi Misăilă a îndemnat sindicatul salariaților din primărie să ne dea în judecată, iar acum e invers”, a spus Nicu Tănase, președintele PNL Focșani.

”Cu privire la salariile pe care primarul dorește să le plafoneze, acesta vrea să scoată castane din foc cu mâna noastră, în loc să vedem un plan real de reducere a cheltuielilor cu personalul, fără încălcarea drepturilor salariale, plan pe care nu l-a avut niciodată. Dimpotrivă, a supraîncărcat aparatul primăriei cu toți cei care în 2021 au fost instigați împotriva noastră nejustificat și i-a uns cu toate gradele și favorurile posibile”, a declarat viceprimarul USR Alexandra Tătaru în cadrul unei conferințe de presă.

-Publicitate-