Cristi Misăilă, primarul Focșaniului, a profitat de ocazia oferită de ultima ședință a Consiliului Local Focșani pentru a se război cu ministrul PNL Ion Ștefan, care a oprit decontarea pentru o serie de lucrări la străzi realizate prin Programul Național de Dezvoltare locală. Edilul a acuzat că este vorba de controale politice și că așa zisele probleme nu ar fi fost constate cum ar trebui.
În replică, liberalii spun că e vorba de lucrări de proastă calitate.
”Domnul primar Cristi Misăilă nu a negat niciodată calitatea proastă a lucrărilor la infrastructură. Dacă avea ceva de negat trebuia să facă contestație. A fost singurul primar din România care nu a fost de acord cu aceste controale. Așa s-a obișnuit, a făcut așa, o spoială, mai ales că suntem în prag de campanie electorală. Au fost făcute lucrări de mântuială”, a declarat consilierul PNL Nicu Tănase.