Sâmbătă, 21 ianuarie 2023, ora 11:30, în sala de festivități a Liceului Unirea, se va lansa noul volum semnat Dan Nichita – Prin Focșaniul Cosmopolit – Povești cu Armeni, Hagii, Evrei, Boieri.
După ce ne-a făcut cunoștință cu Elita Unionistă din Focșanii Unirii, Dan Nichita ne invită la o nouă călătorie Prin Focșaniul Cosmopolit, de unde ne spune Povești cu Armeni, Hagii, Evrei și Boieri, dar nu numai. Ne cheamă pe noi, cititorii, într-un Focșani de secol 19, în care se vorbeau tot atâtea limbi câte se aud în orice oraș turistic european de astăzi, adică nenumărate. Poveștile pe care le istorisește au avut loc preponderent în a doua jumătate a veacului amintit și au parvenit la noi cu o întârziere de vreo opt decenii. Până la instaurarea regimului comunist erau, poate, prea noi pentru a fi spuse, apoi au fost evitate intenționat. După căderea comunismului, ignoranța s-a dovedit a fi la fel de meschină ca și regimul de foarte tristă amintire. Lucrarea lui Dan Nichita este rodul a câtorva ani de cercetare, fie a unor arhive locale sau naționale, muzee sau biblioteci, inclusiv biblioteca Academiei Române, fie a unor întâlniri cu diverși urmași ai vechilor focșăneni. De asemenea, au fost traduse documente din chirilică, a fost citită presa vremii, alături de informațiile preluate de pe pietrele funerare ale unor mari focșăneni. În urma tuturor acestor eforturi, autorul ne prezintă o serie întreagă de negustori și boieri, de etnii și religii, ca și cum ar fi fost contemporan cu ei. Aceasta este impresia pe care o lasă cititorului, prin multitudinea de date oferite despre fiecare în parte, cu căldura sau cu detașarea cu care îi prezintă, după caz. Prefața volumului este semnată de profesorul universitar Laurențiu Rădvan, prodecan al Facultății de Istorie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, acesta înlesnind accesul cititorilor într-o lume pe care nimeni nu a avut curiozitatea să o cerceteze înainte, lume în care majoritatea numelor le sunt complet străine focșănenilor de astăzi.
Pe urmele focșănenilor: Hagi Nicola, primar la Galați
Volumul lui Nichita începe în mahalaua armenească din Focșani, dar paginile sale ne plimbă și prin alte orașe din țară, uneori chiar și peste hotare, pentru că autorul este interesat, în egală măsură, de destinele focșănenilor, născuți sau adoptați, și de drumul pe care soarta îl oferă acestora sau urmașilor lor. Printre primele nume aflate sub lupa cercetătorului se află Missir, probabil cel mai important membru pe care l-a dat comunitatea armenească din Focșani. De fapt, este vorba de trei membri – Frații Iacob și Ghiță, respectiv Wartan, tatăl lor. Afacerea Missirilor ajunge în perioada interbelică atât de puternică încât are filiale în Buzău, Pitești, Craiova, Galați, Timișoara și chiar București. Până la această carte numele Missir apărea răzleț în câte o ilustrată de epocă, acolo unde numele magazinului de pe Strada Mare se distingea printre alte embleme. Un alt nume pe care Nichita ni-l aduce în prim plan este Hagi Nicola, primul primar al Focșaniului întregit definitiv și irevocabil în 1862. Îi urmărește traseul vieții și îl descoperă în fruntea primăriei Galați, unde a fost apreciat de întreaga comunitate. Astăzi, exact ca și la Focșani, numele său nu le mai spune nimic gălățenilor. Orașul nostru a mai dat, de asemenea, un primar, de data aceasta în Iași, unde Constantin B. Pennescu, nepot de boier, se ocupă de-a lungul anilor nu doar de primărie, ci și de Teatrul Național, Prefectură ori de Partidul Național Liberal.
Theodor Mandrea, o familie de excepție… complet uitată
Tot la capitolul nume uitate figurează și Mandrea. Cel dintâi este Theodor Mandrea, unul dintre cei mai importanți negustori focșăneni, din magazinele lui îmbrăcându-se domnitorii Mihai Sturza și Gheorghe Bibescu. Următorii sunt cei trei băieți – Nicolae, Mihail și George. Așa cum face de fiecare dată când este posibil, Nichita urmărește destinul urmașilor, toți cei trei Mandrea devenind foarte buni în domeniile lor de activitate. De exemplu, focșăneanul Nicolae Mandrea, mutat între timp la București, ajunge președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vreme ce mezinul George alege arhitectura, de numele său legându-se Hotelul Central din Călimănești și Foișorul de Foc din București.
Roza Kirmaier, un drum scurt pe ruta Focșani-Paris-Auschwitz
O comunitate importantă altădată, evreimea mai este prezentă în Focșani doar prin două locuri – Sinagoga și Cimitirul dinspre Petrești. Nichita reînsuflețește această lume dispărută prin portretele a peste 15 figuri, nume iudaice precum Kirmaier, Kofler, Nissinger, Scheyer ori Strelisker. Nu omite să amintească și despre antisemitism, cea mai tristă poveste fiind aceea a Rozei Kirmaier. Fiică a negustorului Irre Kirmaier, născută la cumpăna secolelor 19 și 20, este dusă de soartă din Focșani în Paris, iar din Franța în Polonia, la Auschwitz. Citind despre ea am realizat că am avut în colecția mea o carte poștală expediată de/către Rose Kirmaier.
Un alt nume evreiesc scos din jobenul timpului este David Alpern. În 1890, comunitatea evreiască își alege un nou rabin, însă Alpern, mare bogătaș, nu acceptă situația și încearcă să își impună preferatul. Soarta pare că îi surâde pentru ca, în final, să piardă jocul. Din tot ceea ce a reprezentat Alpern cândva a mai rămas o frumoasă casă pe strada Mihail Kogălniceanu. Tot din galeria portretelor iudaice face parte și David Strelisker. Ca mai toate istorioarele pe care ni le spune autorul, și aceasta este însoțită de imagine. În stânga, piatra funerară a lui Strelisker, în dreapta, ștampila băncii sale. Chapeau!
Shopping pe Strada Mare a Unirii la 1894
După o cercetare temeinică a istoriei Focșaniului, cea mai bună de după 1989, ce a presupus, printre altele, studierea întregii prese focșănene, autorul descoperă și publică integral un articol scris de focșăneanul Constantin Stamatin-Nazone în 1894 în ziarul Tribuna Liberă. Nazone descrie o zi de shopping pe Strada Mare a Unirii, amintind despre o duzină de mari negustori ai vremii printre care croitorul Mathias Neuwirth, farmacistul A. Coleșiu, librarul Alexandru Codreanu, cofetarul Alexandru Hamel. O excelentă pastilă de spirit a timpului în concordanță cu întreaga carte. Nichita este și primul cercetător care își îndreaptă atenția spre fotografii Focșaniului din a doua jumătate a secolului 19, spre oamenii grație cărora putem afla cum arătau focșănenii de acum 150 de ani. Un anunț matrimonial dat de Adolf Zeitheim va face deliciul cititorilor. Volumul conține atât de multe nume frumoase, luminoase, care au făcut cinste orașului, încât pe oricare l-aș omite aș face o nedreptate. Totuși, mai amintesc de longeviva familie Guriță și de librarul Margulius. O întreagă lume, astăzi dispărută, plină de evrei, armeni, greci, austrieci și alte etnii care trăiesc alături de români. O epocă în care mariajul este deoseori, fie și parțial, o afacere. Unde focșănencele au zestre de la părinți, iar bărbații lor sunt adesea cu mulți ani mai în vârstă. Zeitgeist.
Pledoarie pentru salvarea și conservarea patrimoniului
Spre deosebire de alți autori care laudă administrațiile locale, Nichita trece în revistă Marea Demolare începută în anii 1970 cu criminala distrugere a Străzii Mari, respectiv a Bisericii Domnești și continuată până în prezent, cu girul autorităților. Cel mai recent caz, „în pandemie, ca hoții”, au fost demolate niște cazărmi militare cu o vechime de circa 150 de ani. La finalul volumului, autorul face apel la o trezire civică în speranța că puținul patrimoniu arhitectural din Focșani poate fi salvat și pus în valoare. Aduce și trei exemple concrete: Casa Guriță-Pruncu, Țesătoria Buium Strulovici și Cancelaria Cimitirului Nordic. Toate trei stau cu sabia demolării deasupra lor, deși fiecare are importanța ei în peisajul urban focșănean. De asemenea, DN vine și cu un exemplu de „Așa da!” – casa de pe strada Mihail Kogălniceanu, construită cândva de evreul David Alpern, lăsată în paragină câțiva ani, a intrat în posesia unor noi proprietari, aceștia aducând imobilul la strălucirea de altădată și dându-i un nou nume – Casa Florus.
O bijuterie vizuală
Ca și primul său volum, Elita Unionistă din Focșanii Unirii, scris alături de soția sa, Silvia Vrînceanu Nichita, și cartea de față este o bijuterie vizuală. Cele două cărți au ca simbol de legătură „Inima Focșaniului”, acesta fiind inserat pe ambele coperți. Majoritatea fotografiilor sunt publicate în premieră, iar cele care au mai apărut în alte lucrări sunt puse într-un nou context, o nouă poveste. Aproape fiecare istorioară pe care autorul i-o spune cititorului este dublată de imagine, una sau chiar mai multe. Iar aici meritul îl împarte cu Crina Ungureanu. Primul pentru că le-a căutat, plătit, identificat, localizat, a doua pentru o excelentă așezare în pagină. Graficianul folosește aceeași rețetă, ca și în cazul Elitelor, în ceea ce privește soluția grafică aleasă pentru informații secundare, pentru trimiteri la sursa informației, legende foto etc. Mai precis, trimiterea textului amintit în stânga/dreapta, josul paginii, separat de textul principal cu o linie discretă și cu dimensiunea fontului puțin redusă. Un joc vizual care face volumul încă și mai antrenant, mai valoros. La rezultatul final contribuie, totodată, și arhitectul Tiberiu Teodor-Stanciu. Fiecare capitol are un simbol grafic, stilizat, de data aceasta mai puțin pe partea arhitecturală și mai mult pe detalii, pe obiecte din vechiul nostru Focșani. În ceea ce privește imaginea, specialitatea mea, am apreciat în mod deosebit piesele de la paginile 4, 20, 45, 48, 71, 75-76-77, 188, 197, 255, dar cartea este plină de imaginii valoroase, așa cum sunt cele două fotografii aeriene publicate în premieră. În mod inspirat, pe două pagini fiecare. Autorul își ia rămas bun de la cititori printr-un afiș tipărit în 1900 de Societatea Drumeților Meseriași din Focșani intitulat chiar „Remas bun”. După cunoștința mea, o premieră absolută pentru publicațiile locale o reprezintă introducerea codurilor QR, prin care cititorii pot continua călătoria Prin Focșaniul Cosmopolit în mediul virtual. Măiestrie!
Două cărți, manuale alternative de istorie
După circa 80 de ani de vid istoric, Focșaniul are o istorie în două volume ce nu se mai rezumă la Alexandru Ioan Cuza și Moș Ion Roată. Dotat cu o minte analitică, de formație matematician, Dan Nichita și-a asumat un drum pe care nu l-a mai întreprins nimeni la acest nivel, (re)descoperând astfel, pentru el și pentru noi, un Focșani despre care nu știam mai nimic. În contrast aproape total cu majoritatea celor care au mai scris despre istoria unei localități din județul Vrancea, conștient de importanța imaginii, autorul adaugă în cele două volume sute de fotografii valoroase. De epocă și contemporane deopotrivă. Într-un oraș care legitimează și premiază mediocritatea și impostura, aceste două cărți pot servi ca manuale alternative de istorie. Poate așa, în timp, vom învăța să iubim orașul în care locuim.
P.S. 1 Îl felicit pe prietenul Dan Nichita nu numai pentru munca titanică depusă și pentru rezultatul final, ci și pentru faptul că proiectul său a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Din cele aproximativ 90 de proiecte editoriale, secțiunea carte, depuse la AFCN, la una din cele două sesiuni din 2022, doar 30 dintre ele au primit undă verde. Printre ele – Prin Focșaniul Cosmopolit – Povești cu armeni, hagii, evrei, boieri. Carevasăzică un focșănean primește finanțare pentru a-i reda orașului propria istorie. Trebuie că acest amănunt a scăpat presei locale.
P.S. 2 În calitate de fost ziarist la ZdV și pasionat de istoria vizuală a Focșaniului, a Vrancei, mi-au trecut prin mâini o serie întreagă de cărți să le zicem… de istorie. Diferența valorică între ceea ce a publicat Dan Nichita și mai toți ceilalți cercetători este exact diferența între Champions League și Liga de fotbal a României. Dar nu prima, a doua și, de prea multe ori, a treia.
Sorin Tudose
