Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă să susțină producția de legume cultivate în spații protejate după ce Guvernul a aprobat schema de ”Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025.
Prin aprobarea acestui act normativ este avută în vedere acordarea unui ajutor de minimis pentru tomate, ardei gras şi/sau lung și/sau gogoșar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Beneficiarii acestei forme de sprijin pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate.
Cuantumul ajutorului de minimis este de maximum 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar. Depunerea cererilor și documentelor justificative se va face în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Valorificarea producției se realizează până la 31 ianuarie 2025 inclusiv. În ceea ce privește verificările în teren, acestea se vor realiza de către echipe mixte ale DAJ-urilor și ale APIA și vor viza deplasarea în teren pentru stabilirea suprafeţelor cultivate şi evaluarea producţiei de legume.
”Impactul bugetar al acestei forme de sprijin, finanțată de la bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate pentru anul 2025, este de maximum 124.337.500 lei, reprezentând echivalentul a 25.000.000 euro. În cazul în care suma totală de plată determinată, care urmează să fie acordată beneficiarilor depășește resursele financiare totale alocate schemei de ajutor de minimis, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional.
Adoptarea proiectului de hotărâre a Guvernului contribuie la menținerea interesului producătorilor agricoli pentru producerea de legume în spații protejate, compensarea parțială a cheltuielilor necesare acestor culturi și livrarea către piață a legumelor autohtone, inclusiv asigurarea locurilor de muncă în spațiul rural.
Măsura are la bază Regulamentul (UE) nr. 1.408/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, cu modificările ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.