Acasă Actualitate Proiectele PNRR nefinalizate din Vrancea, analizate la Prefectură. 32 de obiective nu...

Proiectele PNRR nefinalizate din Vrancea, analizate la Prefectură. 32 de obiective nu au recepția făcută 

0
77

Primarii din județul Vrancea au fost convocați luni, 17 august, la Prefectură, pentru o analiză a proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care nu au fost încă finalizate. Autoritățile urmăresc ca investițiile să fie recepționate în termen, pentru a evita pierderea finanțărilor europene.

La întâlnirea convocată de prefectul Liviu Macovei a fost discutat stadiul fiecărui proiect rămas nefinalizat, lucrările care mai trebuie executate și etapele necesare pentru recepția investițiilor.

Primarilor li s-a cerut să acorde prioritate proiectelor PNRR și să mențină ritmul lucrărilor, în condițiile în care întârzierile pot pune în pericol finanțarea.

„Suntem într-o perioadă în care fiecare zi contează. Am convocat această ședință pentru a analiza concret situația fiecărui proiect și pentru a identifica, acolo unde este necesar, soluțiile care permit finalizarea și recepția investițiilor în termen. Obiectivul este clar: să finalizăm cât mai multe dintre aceste investiții și să valorificăm fiecare euro din fondurile europene alocate județului Vrancea”, a declarat prefectul Liviu Macovei.

Prefectura Vrancea a pus la dispoziție și o pagină online unde poate fi urmărită situația obiectivelor de investiții finanțate prin PNRR din județ.

Potrivit informațiilor prezentate aici, în Vrancea sunt 38 de localități care au în total 102 proiecte finanțate prin PNRR. Dintre acestea, 66 au fost finalizate și recepționate.  

Pentru 32 de investiții nu există procese verbale de recepție. Aici sunt însă UAT-uri, cum este Primăria Focșani, unde recepția este programtă în zilele următoare. 

În schimb, sunt și UAT-uri, cum este cazul orașului Mărășești, unde obiectivele apar ca fiind în execuție. 

Investițiile finanțate prin PNRR și nefinalizate până la 31 august 2026 risca pierderea finanțărilor europene. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci obiectivele vor trebui continuate și terminate cu finanțare din alte surse. 

Situația proiectelor finanate prin PNRR