PSD Dumitrești nu-l susține pe primarul comunei, după ce acesta a trecut de la PNL la PSD

0
61

Trecerea primarului din Dumitrești de la PNL la PSD nu a fost bine primită de organizația locală a PSD, care acuză că acesta a fost impus fără consultarea social – democraților din comună. Marius Bodoc, președintele PSD Dumitrești, spune că decizia a fost luată de Nicușor Halici, președintele PSD Vrancea, ”în spatele ușilor închise”.

”PSD Dumitrești nu îl susține pe Adrian Viorel Banaurs pentru un nou mandat de primar PSD

Organizația locală PSD Dumitrești și Biroul Politic Comunal al PSD Dumitrești nu sunt de acord cu candidatura impusă de la județ a lui Adrian Viorel Banaurs. Fără să consulte organizația locală, președintele filialei vrâncene, domnul Nicușor Halici a decis, în spatele ușilor închise să-l prezinte ca viitor candidat din partea PSD la Primăria Dumitrești pe Adrian Viorel Banaurs.

În ultimele două zile am stat de vorbă cu cetățenii din comună care mi-au transmis clar și răspicat că actualul primar nu este acceptat ca viitor candidat. Mai mult decât atât, acesta nu are susținerea organizației comunale și, implicit, nici pe cea a cetățenilor.

 Am urmărit cu stupoare conferința de presă organizată zilele trecute la sediul PSD Vrancea, conferință la care i-am văzut și pe trei dintre cei șase consilieri locali PSD. Este cunoscut faptul ca cei trei consilieri au făcut corp comun cu primarul Adrian Viorel Banaurs și au votat consecvent cu interesele primarului toate proiectele acestuia.

 Vreau să mai adaug că, la acest moment cei trei aleși locali nu reprezintă un factor de decizie și nici o majoritate în organizația locală PSD Dumitrești. În calitate de președinte al organizației am considerat de fiecare dată că cei trei aleși ai PSD în Consiliul Local al Primăriei Dumitrești au trădat în primul rând interesele cetățenilor care i-au votat, dar și interesele partidului, alăturându-se primarului Adrian Viorel Banaurs”; a spus Marius Bodoc, președintele PSD Dumitrești, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta avea susținerea organizației locale pentru a candida la funcția de primar al comunei.

De asemenea, președintele organizației PNL din Dumitrești l-a criticat pe primar, susținând că acesta a primit fonduri și fost susținut pentru proiectele din comună. DJ 204P, invocat printre motivele schimbării partidului, a primit bani de la bugetul de stat în urma amendamentelor susținute la Legea bugetului de parlamentarii vrânceni.

”O vorbă veche spune că “Interesul poartă fesul!” Din păcate, aceasta zicere se aplică cu succes în cazul primarului Adrian Viorel Banaurs care a decis să părăsească barca liberală și să se alăture PSD. Și asta pentru că, de cele mai multe ori, interesele personale duc la trădare și neasumare. Îmi pare foarte rău să constat că după mulți ani de chin în care am încercat să scăpăm de o politică de tip securist și bazată doar pe interes ajungem fix în același punct.

Cu toate că a găsit de fiecare dată sprijin la Consiliul Județean Vrancea iar drumul județean 204P a fost finanțat prin amendamentele senatoarei PNL Raluca Ioan (peste 1,75 milioane de lei), primarul Banaurs omite cu bună știință să transmită aceste realități și să spună clar și răspicat că a primit de fiecare dată sprijin necondiționat. Proiectele depuse la Guvernul României au fost sprijinite de fiecare dată de regretatul președinte Cătălin Toma. La toate acestea se mai adaugă și finanțările primite din partea Consiliului Județean Vrancea, care nu sunt deloc de neglijat și care se ridică la suma totală de peste 1,75 milioane de lei. Cu toate acestea, primarul Adrian Viorel Banaurs a considerat că interesele personale sunt peste interesele comunei Dumitrești”, a spus Ovidiu Mărgărit într-o postare pe pagina sa de Facebook.