Biroul Politic Național USR – PLUS a decis să îl sancționeze pe subprefectul Radu Țigănuș, după ce acesta i-a acuzat pe colegii săi de fraudarea alegerilor pentru conducerea organizației din Focșani. Ca urmare a scandalului, alegerile au fost anulate și urmează să fie organizate din nou. După analizarea situației și audierea lui Radu Țigănuș, conducerea USR – PLUS a hotărât să îi retragă sprijinul politic și să îi ceară primului ministru Florin Cîțu să îl elibereze din funcția de subprefect. De asemenea, se pare că săptămâna viitoare va fi luată în discuție excluderea acestuia din partid.
Radu Țigănuș, președintele PLUS Vrancea, ocupă funcția de subprefect din luna martie. Alegerile pentru conducerea USR PLUS Focșani au fost programate pentru 12 iunie și reluate pe 13 iunie. Radu Țigănuș a candidat pentru funcția de președinte al organizației, funcția vizată și de Corina Atanasiu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pe 13 iunie, subprefectul a transmis live pe pagina sa de Facebook desfășurarea alegerilor și i-a acuzat pe Corina Atanasiu și Liviu Mălureanu, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, de fraudarea alegerilor. Radu Țigănuș s-a referit la ei ca fiind ”oamenii lui Dan Barna”. Ulterior, acesta a șters filmarea și și-a nuanțat declarațiile, acuzând doar deficiențe de organizare. Cu toate acestea, filmarea a circulat în spațiul public și, cel mai probabil, îi va aduce lui Radu Țigănuș sfârșitul carierei politice în USR – PLUS.



