Jumătate dintre comunele județului Vrancea și două orașe s-ar putea afla în situația de a fi reorganizate, dacă vor fi aplicate criteriile demografice discutate de PSD. Potrivit datelor recensământului din 2021, 34 de comune vrâncene au mai puțin de 3.000 de locuitori, iar orașele Odobești și Panciu nu ating pragul de 10.000 de locuitori.
Europarlamentarul Dragoș Benea, coordonatorul grupului de lucru al PSD pentru reforma administrativ-teritorială, a prezentat luni mai multe scenarii privind comasarea localităților mici. Variantele analizate includ comunele cu mai puțin de 1.500, 3.000 sau chiar 5.000 de locuitori, precum și reorganizarea unor orașe mici.
Deocamdată, este vorba despre scenarii de lucru, nu despre o reorganizare aprobată.
Jumătate dintre comunele Vrancei au sub 3.000 de locuitori
Conform datelor recensământului din 2021, dintre cele 68 de comune ale județului Vrancea, șase au mai puțin de 1.500 de locuitori, 34 se situează sub pragul de 3.000, iar 58 au sub 5.000 de locuitori.
Cele 34 de comune cu mai puțin de 3.000 de locuitori sunt Andreiașu de Jos, Bălești, Bârsești, Biliești, Boghești, Bordești, Broșteni, Chiojdeni, Ciorăști, Corbița, Fitionești, Gologanu, Gura Caliței, Jitia, Nănești, Năruja, Negrilești, Nistorești, Obrejița, Paltin, Păulești, Ploscuțeni, Poiana Cristei, Popești, Răstoaca, Reghiu, Slobozia Ciorăști, Soveja, Spulber, Tănăsoaia, Urechești, Valea Sării, Vintileasca și Vrâncioaia.
Dintre acestea, șase comune au sub 1.500 de locuitori: Andreiașu de Jos, Bârsești, Boghești, Jitia, Negrilești și Spulber.
Odobești și Panciu, sub pragul de 10.000 de locuitori
Reorganizarea ar putea afecta și orașele Odobești și Panciu. La recensământul din 2021, Odobești avea 9.423 de locuitori, iar Panciu 6.921.
Dragoș Benea a declarat că PSD analizează inclusiv posibilitatea comasării unor orașe mici sau reclasificarea acestora drept comune. Europarlamentarul a invocat faptul că peste 55% dintre orașele României nu mai ating pragul demografic de 10.000 de locuitori.
O eventuală aplicare a acestui criteriu ar putea modifica organizarea administrativă a celor două orașe vrâncene.
PSD pregătește criteriile pentru reorganizarea administrației
Dragoș Benea a explicat că obiectivul reformei este reducerea cheltuielilor administrative și crearea unor primării cu o capacitate mai mare de a furniza servicii publice.
„Trebuie să avem un aparat administrativ mai suplu, cu mai puține primării, cu mai puține cheltuieli de funcționare”, a declarat europarlamentarul PSD.
Reorganizarea ar urma să fie fundamentată pe șase criterii, care să permită evaluarea capacității administrative a localităților. PSD propune și constituirea unor comitete județene, coordonate în jurul instituției prefectului, care să participe la elaborarea propunerilor de reorganizare.
Dragoș Benea a precizat că grupul de lucru ar urma să prezinte documentul în martie 2027, iar PSD dorește ca reforma să fie adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament.
Europarlamentarul a susținut și utilizarea celor mai recente date privind populația rezidentă, publicate de INS, nu doar a rezultatelor recensământului din 2021. Din acest motiv, numărul comunelor vrâncene care s-ar încadra în criteriile viitoarei reforme ar putea fi diferit.



