Disputa privind Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) dintre primarul Cristi Misăilă și majoritatea PNL – USR PLUS din Consiliul Local Focșani nu s-a încheiat, după ce la ședința de marți proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de primar. Acesta a invocat că anexele de la amendamentul majorității nu au fost analizate de comisiile CL și compartimentele de specialitate ale Primăriei Focșani.
”Noi credem că proiectul a fost retras de pe ordinea de zi deoarece prin modelul de contract am propus ca în Consiliul Lunar să fie aprobate lunar investițiile realizate de Direcția Dezvoltare”, a spus consilierul PNL Victor Dumitru.
Majoritatea PNL – USR PLUS a propus ca domeniul public să fie dat în administrare DDSP pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire.
”Noi nu intenționăm să suspendăm activitatea, să desființăm aceste servicii, vrem să transparentizăm și să eficientizăm activitatea acestora. Vrem să știm cum s-au cheltuit banii publici, de aceea am solicitat să ni se pună la dispoziție documente”, a mai spus Victor Dumitru.
Viceprimarul PNL Ana Maria Dimitriu a anunțat că aleșii locali PNL – USR PLUS vor convoca o ședință a Consiliului Local pentru miercuri în cazul în care primarul Cristi Misăilă nu va face acest lucru, pentru a rezolva problema cu DDSP.
”Nimeni nu va rămâne fără serviciu. Consilierii locali vor convoca o nouă ședință mâine, dacă domnul primar nu va face acest lucru. Am discutat cu directorul DDSP și mi-a spus că lucrează la decizii de șomaj de săptămâna trecută. L-am întrebat, în ce bază? Nu mi-a precizat cine i-a dat dispoziție să facă acest lucru. Probabil ei fac administrație după bunul plac”, a declarat Ana Maria – Dimitriu.



