Ministrul Apărării, Radu Miruță, aflat la Berlin, a anunțat că a avut o întâlnire cu omologul său german, Boris Pistorius, discuțiile fiind descrise ca deschise, aplicate și orientate către soluții. Potrivit oficialului român, dialogul dintre cele două părți va continua și în perioada următoare.
În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte legate de consolidarea securității Flancului Estic al NATO, investițiile strategice în apărare și cooperarea în cadrul programului european SAFE, considerat de partea română o oportunitate importantă pentru modernizarea armatei.
Totodată, cei doi miniștri au semnat o Declarație Comună de Intenție între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Federal al Apărării din Germania, document care stabilește un cadru de cooperare în domeniul materialelor de apărare. Parteneriatul vizează integrarea industriei românești de apărare în ecosistemele europene.
Cooperarea se va concentra pe patru direcții principale: suport logistic întrunit, achiziții bilaterale de produse și servicii, co-dezvoltarea de echipamente militare, precum și cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiilor de apărare. Oficialul român a subliniat că acest demers poate aduce beneficii atât pentru securitatea națională, cât și pentru industria de profil din România.












