Românii vor avea facturi și rate mai mari anul viitor, avertizează deputatul Ion Ștefan 

0
126

Ce îi așteaptă pe vrânceni, ca de altfel pe toți românii, de la anul: facturi mai mari la energie și rate mai mari de plătit către bănci, spune deputatul Ion Ștefan (Forța Dreptei). 

„Asta după ce majoritatea penele-pesede, pe final de mandat, a votat cu sete un proiect de lege care majorează impozitul pe cifra de afaceri pentru companiile din sectorul energetic, petrol și gaze, și pentru instituțiile de credit! Toate se traduc simplu: companiile nu vor veni cu bani de acasă să achite noi taxe și impozite, de 2%, ci se vor îndrepta către consumatori, către populație, care va avea de plătit mai mult pentru a calma foamea de bani a Guvernului Ciolacu.

Surprinzător pentru mine nu a fost gestul pesediștilor, de la care nu am așteptări, ci a fost votul dat de colegii din opoziție la comisia de buget finanțe unde acest proiect a trecut fără să ridice semne de întrebare. Parlamentarii Forța Dreptei s-au opus acestui proiect și au votat împotriva majorărilor de taxe și impozite! Suntem consecvenți lucrurilor pe care le-am promis oamenilor: nu vom vota noi taxe și impozite pentru că acestea înseamnă a băga mâna în buzunarul oamenilor simpli! Noi, cei de la Forța Dreptei, suntem cinstiți cu românii!”, spune deputatul Ion Ștefan într o postare pe pagina sa de Facebook.