S-a dat ordinul de începere a serviciului de proiectare pentru „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Păstrăvăriei Lepșa, Tulnici”

0
144
S-a dat ordinul de începere a serviciului de proiectare pentru „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Păstrăvăriei Lepșa, Tulnici”. Investiția are o valoare de 20,6 milioane lei și este realizată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. 
„Serviciul de proiectare va include, printre altele, realizarea studiului topografic, a studiului de fezabilitate, a expertizei tehnice ansamblu construcții, a auditului energetic (imobil eficient energetic cu asigurarea surselor de energie regenerabilă), a studiului geotehnic și celui hidrologic. Valoarea investiției, care va fi realizată de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, se ridică la 20,6 milioane lei”, a anunțat deputatul liberal Ion Ștefan.
Păstrăvăria Lepșa a fost realizată în 1976 pentru repopulare și producție. Modernizarea Păstrăvăriei Lepșa va presupune: crearea unei surse suplimentare de apă pentru dezvoltarea puietului printr-o rețea de puțuri forate, atât pentru casele de incubație cât și pentru bazinele de precreștere; reabilitarea deversoarelor și a prizelor de captare a apei din râul Putna și pârâul Lepșa; realizarea a două filtre pentru curățirea și limpezirea apei provenite din cele două surse; refacerea și betonarea bazinelor de creștere și a canalului colector; refacerea efectivă a caselor de incubație; achiziționarea de echipamente necesare pentru dotarea caselor de incubație și a punctului de valorificare a producției piscicole și dotarea cu o celulă de afumare și uscare a peștelui; dotarea cu un autoturism echipat cu instalație frigorifică și a unui hidrobion; construirea unor noi bazine de creștere; realizarea unei noi surse de alimentare directă cu apă, printr-un sistem de pompe electrice pe bază de panouri solare; refacerea rețelei interioare de alimentare și distribuție a apei în bazine; realizarea unui centru de procesare; organizarea și modernizarea spațiului administrativ, incinta, împrejmuiri;
– realizarea unor bazine pentru pescuit de agrement, GU amenajare corespunzătoare destinației; realizarea unor spații/zone recreative și/sau sportive.
„Prin reabilitarea, modernizarea și dotarea păstrăvăriei Lepșa, se vizează: creșterea producției medie anuală de la 10 tone la 20 tone; dezvoltarea păstrăvului de consum la greutatea de 300-350 gr., la vârsta de 1,5 ani; reluarea producției de puiet de păstrăv indigen pentru repopularea apețor de munte; dezvoltarea zonei turistice Lepșa, atât prin produsele specifice, cât și ca punct de vizitare”, a precizat deputatul Ion Ștefan.