Acasă Actualitate SAJ Vrancea a marcat 120 de ani de Ambulanță în România prin...

SAJ Vrancea a marcat 120 de ani de Ambulanță în România prin acțiuni dedicate comunității

0
146

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a marcat marți, 28 iulie, împlinirea a 120 de ani de la înființarea serviciului de ambulanță în România, printr-o serie de acțiuni organizate în mai multe localități din județ.

Cu această ocazie, echipajele SAJ Vrancea au fost prezente în zone publice pentru a interacționa cu cetățenii și pentru a le mulțumi vrâncenilor pentru încrederea acordată serviciului de urgență. Reprezentanții instituției au transmis că astfel de acțiuni au avut rolul de a reaminti populației că echipajele de ambulanță sunt permanent la dispoziția celor care au nevoie de ajutor medical de urgență.

Aniversarea a fost dedicată personalului care asigură intervențiile medicale de urgență – medici, asistenți medicali, ambulanțieri și dispeceri – profesioniști care răspund zilnic solicitărilor venite prin sistemul de urgență.

Reprezentanții SAJ Vrancea au precizat că manifestările organizate în județ au beneficiat și de sprijinul autorităților locale.

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la înființarea serviciului de ambulanță în România, moment aniversat la nivel național prin evenimente dedicate personalului și apropierii de comunitate.