Filiala Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România și Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, sub egida Primăriei Municipiului Focșani, organizează la Galeria „Trepte de istorie”, din Focșani, Salonul de vară al Filialei Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România
„Pe simezele vor fi prezenți cu ultimile creații: Gabriela Arghirescu Popa, Elena Bîrhală, Cristina Dimuș, Laura Elena Dumitru, Ştefan Dumitru, Emilia Filip, Gheorghiță Galan, Rodica Gherghinoiu Croitoru, Viorica Oana Kalany, Titi Leica, Valeriu Daniel Năstase, Liviu Nedelcu, Laurenţiu Nistor, Laurenţiu Păun, Costinel Cristian Radu, Elena Stoiciu, Gabriela Tudor, Monica Turcu, Monica Voicu”, au precizat, într-un comunicat de presă, reprezentanții Filialei Vrancea a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 8 – 29 august 2023.
Deschiderea expoziției va avea loc miercuri, 8 august 2023, de la ora 17.00
„Artiștii plastici vrânceni vă așteaptă la «Trepte de istorie» pentru a ne bucura împreună de un nou proiect expozițional”, se arată în același comunicat.



