Șase incubatoare pentru nou născuți au fost livrate luni Spitalului Județean

0
97

La Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani au ajuns luni șase incubatoare pentru nou născuți, urmând ca marți să mai vină încă patru incubatoare. Incubatoarele vor fi montate în secția de neunatologie pentru a fi la dispoziția cadrelor medicale și, implicit, a bebelușilor care au nevoie de ele. Valoarea contractului pentru această investiție este de 1,3 milioane lei.

”Reamintim publicului că vechile incubatoare aveau durata de funcționare expirată de multă vreme (erau utilizate de 8 – 10 ani), managerul suspendat al unității spitalicești putând înlocui incubatoarele încă de acum câțiva ani dacă s-ar fi preocupat cu adevărat de soarta nou – născuților”,  se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean.