Presiunea financiară asupra spitalelor va fi redusă datorită unui amendament susținut de senatorul PSD Cătălin Graur, care a fost votat în unanimitate de Comisia pentru Sănătate a Senatului. Astfel, după ce modificările legislative vor fi votate de Parlament, spitalele nu vor mai plăti pentru acreditări, deoarece sumele sunt foarte mari și afectează negativ funcționarea acestora.
”În calitate de senator, am propus și susținut amendamente care au fost adoptate în unanimitate în Comisia pentru Sănătate a Senatului, astfel:
- M-am asigurat că spitalele publice și private sunt echitabil reprezentate în Colegiul Director al ANMCS.
- Taxele de acreditare și reacreditare vor fi suportate de ordonatorii principali de credite, reducând astfel presiunea financiară asupra spitalelor.
Aceste măsuri vor duce direct la îmbunătățirea calității serviciilor medicale, având un impact real asupra pacienților, care vor beneficia de servicii mai bune și mai rapide.
𝐏𝐚𝐬 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐬, 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐦 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚 𝐮𝐧 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢”, a spus senatorul PSD Cătălin Graur.



