Acasă Politică Senatul a adoptat un proiect pentru intervenția în crizele de pe piața...

Senatul a adoptat un proiect pentru intervenția în crizele de pe piața energiei, iar în Parlament avansează și măsurile pentru deblocarea angajărilor din spitale

0
82

Două proiecte legislative cu impact asupra sistemului sanitar și pieței energiei au avansat în Parlament în această perioadă. Un amendament privind deblocarea ocupării posturilor din spitale a fost adoptat în comisiile de specialitate, iar Senatul a aprobat un proiect de lege care oferă statului un mecanism de intervenție în situații de criză pe piața energiei și a carburanților.

Amendamentul referitor la ocuparea posturilor din spitale a fost adoptat în comisiile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Potrivit informațiilor prezentate de senatorul PSD de Vrancea, Cătălin Graur, măsura urmărește consolidarea sistemului medical și îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale.

În același timp, Comisia pentru buget a Senatului a avizat în unanimitate proiectul de lege inițiat de fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, prin care statul ar urma să dispună de un mecanism de intervenție în situații de criză pe piața energiei și a carburanților, inclusiv prin reducerea graduală a accizelor. Proiectul a fost adoptat ulterior și de plenul Senatului.

Senatorul Cătălin Graur a declarat că rezultatele activității parlamentare din această perioadă arată că pot fi obținute majorități în jurul proiectelor care răspund unor nevoi reale ale societății.

„Dincolo de dezbaterea politică, ceea ce contează este capacitatea Parlamentului de a construi soluții. Atunci când interesul public devine obiectivul comun, consensul nu mai este o excepție, ci expresia maturității democratice”, a afirmat senatorul PSD de Vrancea.

Acesta a mai susținut că activitatea parlamentară presupune participarea la dezbateri, analizarea proiectelor legislative și asumarea votului asupra fiecărei decizii importante și a reiterat că nu va susține diminuări salariale în sistemul bugetar.

În opinia senatorului vrâncean, rezultatele acestei săptămâni confirmă că există proiecte în jurul cărora pot fi construite majorități largi atunci când acestea răspund unor nevoi reale ale societății.

„România are nevoie de mai puțină confruntare și de mai multă construcție instituțională. Cetățenii așteaptă soluții, iar datoria noastră este să le oferim prin dialog, profesionalism și responsabilitate. Prezența în Parlament nu este doar o obligație constituțională, ci și expresia respectului față de mandatul primit de la cetățeni și față de fiecare decizie care le poate influența viața”, a afirmat Cătălin Graur.