Zilele comunei Nănești au fost marcate în acest an printr-un turneu de fotbal la care au participat pe lângă gazdele de la Tractorul, formațiile Siretul Suraia, Inter Tudor Vladimirescu, dar și echipa de veterani din localitate. Finala competiției a fost câștigată de Siretul Suraia care a învins cu 8-7 după executarea loviturilor de departajare pe Tractorul Nănești. Gazdele au condus cu 1-0, dar au fost egalate la ultima fază a meciului. Pe locul trei s-a clasat Inter Tudor Vladimirescu. Primarul comunei, Nuți Balinca a fost cea care a premiat cu diplome, cupe și medalii formațiile participante. Competiția s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Nănești, AJF Vrancea și a lui Ionel Hîrlău, sufletul echipei Tractorul Nănești.



