Acasă Administrație Specialiști în seismologie și construcții au discutat la Focșani despre siguranța la...

Specialiști în seismologie și construcții au discutat la Focșani despre siguranța la cutremur

0
10

Focșaniul a găzduit vineri cea de-a patra ediție a Conferinței de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”. Evenimentul a reunit specialiști din România și din străinătate, care au discutat despre riscurile seismice, siguranța clădirilor și măsurile necesare pentru protejarea populației.

Conferința a fost organizată de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Evenimentul se desfășoară anual, începând din 2023, într-un județ care reprezintă principala zonă seismică a României.

Dezbaterile din acest an au vizat proiectarea și consolidarea construcțiilor, eficiența sistemelor de izolare seismică, protejarea patrimoniului construit și a infrastructurii critice, precum și respectarea normelor și legislației din domeniu. Un alt subiect important a fost pregătirea populației pentru situațiile de urgență provocate de cutremure.

Printre participanți s-au numărat Radu-Sorin Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții București, profesorul Kyriazis Pitilakis de la Universitatea din Salonic, academicianul Dan Bălteanu și Dragoș Toma-Dănilă, cercetător la Institutul Național pentru Fizica Pământului.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a subliniat necesitatea transformării concluziilor specialiștilor în măsuri concrete pentru reducerea riscurilor.

„Vrancea nu este doar locul în care vorbim despre cutremure, ci trebuie să fie și locul în care construim soluții pentru siguranța oamenilor. De aceea, susținem cercetarea și dialogul dintre specialiști, proiectanți, constructori și administrație. Concluziile unor astfel de întâlniri trebuie să ajungă în deciziile publice și să se transforme în măsuri concrete: clădiri mai sigure, infrastructură mai rezilientă și comunități mai bine pregătite”, a transmis Nicușor Halici.

Respectarea normelor de construcție și pregătirea populației, printre priorități

Potrivit organizatorilor, edițiile anterioare au evidențiat cinci direcții importante pentru reducerea riscului seismic: respectarea normelor de proiectare și execuție, colaborarea dintre constructori și mediul universitar, îmbunătățirea calității lucrărilor, educarea populației și investițiile în cercetare și protejarea infrastructurii critice.

La conferință au participat și reprezentanți ai administrațiilor locale, arhitecți, proiectanți și specialiști din instituțiile cu atribuții în domeniul construcțiilor.

Programul ediției din acest an prevede și o vizită la Observatorul Seismologic de la Vrâncioaia, unde este monitorizată activitatea seismică din zona Vrancea.