Spectacol dedicat Zilei Naționale a României, la Cercul Militar Focșani

0
74

Cercul Militar Focșani, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria“ – filiala Vrancea, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – Filiala Vrancea, Capela Militară „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ și Asociația Culturală „Mircea Grosu“ îi invită pe vrânceni, indiferent de vârstă, la spectacolul aniversar „De ziua României“. Evenimentul va avea loc joi, 28 noiembrie, începând cu ora 18.00, în sala mare a Cercului Militar Focșani. Vor interpreta cântece patriotice membrii grupului Seniori și copiii de la cercurile artistice ale Cercului Militar Focșani.

Prezentator va fi Ioan Constantinescu, iar acompaniamentul muzical va fi asigurat de profesor Mircea Grosu.

”De asemenea, în cadrul evenimentul va fi și o expoziție de costume populare, puse la dispoziție de Căminul Cultural Dumitrești, prin director Monica Calițeanu, păstrătoare a tradițiilor de pe Valea Râmnicului, pe care le promovează cu orice ocazie. Vor putea fi admirate mai multe costume populare (de babă, de fată și de băiat), foarte vechi, dar care sunt purtate cu mândrie de membrii Ansamblului Sânzienele Dumitrești, atunci când au spectacole, în Vrancea sau prin țară”, se precizează într-un comunicat de presă al Cercului Militar Focșani.

Intrarea este liberă.