Spectacolul „Ghici cine te sună?!”, pe 21 noiembrie, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” din Focșani

0
158

Sub egida Consiliului Județean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Teatrul „Elisabeta” din București și Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” din Focșani, organizează spectacolul de teatru „Ghici cine te sună?!”

„Evenimentul va avea loc duminică, 21 noiembrie 2021, de la ora 19.00, în sala teatrului focșănean, respectând normele de prevenire a coronavirusului, conform legislației în vigoare: intrarea în sală se face cu mască, certificat de vaccinare/test negativ de Covid 19 și ocuparea locurilor cu 30% din capacitate”, precizează un comunicat al Centrului Cultural Vrancea.

În distribuție participă actorii: Tania Popa, Alexandra Velniciuc, Gabi Costin, Vladimir Drăghia, Cătălina Grama (Jojo), Victor Bucur/Andreas Petrescu, Bogdan Albulescu și Maruca Băiașu. Regia: Tania Popa.

,,O piesă de teatru care te face să râzi în hohote, dar care te şi sperie un pic, care te face să realizezi că uneori ai putea ierta mai ușor. Este o piesă de teatru care te face să îți dai seama ce ai de pierdut, ce câștigi şi ce gândești cu adevărat, dar nu ai curajul să recunoști.
O eclipsă de lună, o petrecere… Cineva se gândește la un joc. Cum ar fi să lăsăm telefoanele pe masă şi să răspundem pe speaker? De aici toată lumea se prăbușește. Fiecare îşi arată adevărata față. Nimic nu mai poate fi la fel vreodată. Îţi sună cunoscut? Seamănă cu viața ta un pic? La teatru poți vedea cum ar fi… Şi totuși, dacă nu am juca niciodată acest joc? Poate ar fi mai bine dacă ai trăi în lumea reală, nu în cea virtuală.
Un spectacol care te dă peste cap. Chiar dacă stai pe scaun… dacă mai găsești locuri, evident.’’ Teatrul Elisabeta București