Acasă Sănatate Spitalul Adjud are un nou manager: Nicoleta Petrea

Spitalul Adjud are un nou manager: Nicoleta Petrea

0
724

Spitalul Municipal Adjud are, începând de luni, un nou manager. Nicoleta Petrea are o experiență de 18 ani în domeniul medical, dar și studii în drept, precum și o experiență de peste 6 ani în domeniul juridic, deținând până la această dată funcția de șef serviciu al Serviciului Juridic și Administrativ din cadrul spitalului.

„Expertiza juridică a doamnei Petrea va contribui semnificativ la asigurarea conformității spitalului cu legislația în vigoare, facilitând implementarea unor măsuri eficiente în beneficiul pacienților și al personalului medical. Obiectivul principal trebuie să fie, din acest moment, creșterea calității actului medical și dezvoltarea unor parteneriate durabile cu autoritățile de la nivel județean, dar și cu reprezentanții comunității locale”, a spus George Nica, primarul municipiului Adjud.

Noua conducere a Spitalului Municipal Adjud își mai propune să implementeze, împreună cu municipalitatea, strategii pentru atragerea medicilor de diferite specialități și să asigure un mediu de lucru optim, în care cadrele medicale și personalul auxiliar să-și poată desfășura activitatea astfel încât adjudenii să beneficieze de servicii medicale de calitate și cât mai variate.