Spitalul Adjud susține că nu i-a ”sechestrat” pe comisarii OPC veniți în control

0
233

Conducerea Spitalului Municipal Adjud respinge acuzațiile de sechestrare a comisarilor de la Protecția Consumatorilor, care au verificat blocul alimentar al unității medicale. Într-un punct de vedere publicat pe pagina de Facebook a spitalului, se arată că echipa de control nu a prezentat un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care ar fi trebuit să prevadă verificarea.

De altfel, în această privință există opinii diferite între ANPC și Ministerul Sănătății. În timp ce ANPC a susținut că are dreptul să verifice spitalele, Ministerul Sănătății a susținut că este nevoie de un ordin comun.

” Acest ordin nu a fost prezentat de către echipa de control, motiv pentru care am solicitat, în mod respectuos, ca această verificare să nu aibă loc până la clarificarea situației”, susține conducerea Spitalului Municipal Adjud.

Spitalul neagă și ”sechestrarea” comisarilor, care au susținut că nu au fost lăsați să iasă din incinta spitalului, iar unuia dintre ei i s-a făcut rău.

”Respingem categoric orice acuzație privind privarea de libertate sau blocarea ieșirii comisarilor OPC din unitatea noastră. Spitalul Municipal Adjud este dotat cu un sistem de acces automatizat, pe bază de cartelă sau buton de deschidere normală, în interiorul unității, destinate asigurării siguranței pacienților și personalului medical. După solicitarea comisarilor de a părăsi incinta, comisarii s-au deplasat însoțiți de managerul spitalului și de șef serviciu Tehnic către ieșire, unde un inspector a rămas să bea un pahar de apă și celălalt ieșind pe ușă a început să fumeze. După care neașteptând echipajul de poliție chemat de managerul unității au ieșit la poarta spitalului unde au fost opriți și legitimați de către organele de poliție”, susține conducerea Spitalului.

În punctul de vedere al spitalului se mai susține că sunt respectate toate normele de siguranță alimentară și igienă și  că ”orice verificare să fie realizată cu respectarea strictă a legislației în vigoare și fără a induce panică sau informații eronate în rândul opiniei publice”.