Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” i-a desfăcut contractul de muncă asistentei care a avut un limbaj suburban la adresa unei mămici care a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor cu copilul de 11 luni, în noaptea de 17 iulie. Conducerea unității medicale a demarat o anchetă după ce cazul a ajuns în presă și, având în vedere că în trecut asistenta respectivă a mai avut asemenea abateri, s-a decis desfacerea contractului de muncă începând de marți, 6 septembrie.
”Urmare a sesizării primite la sediul unității in urma cazului apărut în presa, în data de 18.07.2022, în care o pacienta și soțul acesteia, ajunși în Urgenta, cu copilul lor în vârstă de 11 luni, în noaptea de 17.07.2022, au fost întâmpinați de către asistenta de garda cu un limbaj suburban și cu un comportament inadecvat pentru un cadru medical, spitalul a demarat o ancheta, a cărui rezultat este:
– Având în vedere plângerea scrisa înregistrata la sediul unității ;
– Ținând cont de caracterul repetat al abaterii disciplinare al asistentei medicale, aceasta fiind anterior sancționată pentru săvârșirea unei abateri disciplinare similare;
– Având în vedere că potrivit art.77, alin.1, pct.1 și pct.6 coroborat cu art 78, alin.1, lit.c din Regulamentul intern al spitalului, nerespectarea oricăreia dintre obligațiile prevazute la art.66 din Regulament, precum și atitudinea necorespunzătoare și comportamentul nepoliticos și necivilizat fata de pacienți constituie abatere disciplinara gravă ;
– In temeiul art.248, ali. 1, lit.e coroborat cu art. 61, lit. a din Codului Muncii și în baza hotărârii Comitetului Director al spitalului, asistenta medicala din secția pediatrie a fost sancționată cu desfacerea disciplinara a contractului individual de muncă, începând cu data de 06.09.2022. Pe aceasta cale, reiteram faptul ca toleranta conducerii spitalului județean pentru astfel de comportamente este zero”, a anunțat Spitalul Județean pe pagina de Facebook.