Guvernul a adoptat în ședința din 22 octombrie un memorandum pentru redeschiderea unui apel de proiecte, din fonduri europene, pentru realizarea de unități mobile, capacități medicale mobile, la nivelul unor unități de sănătate publică. Astfel, se alocă o sumă suplimentară de 62 milioane de euro pentru crearea de capacități medicale mobile în vederea combaterii răspândirii infecțiilor cu coronavirus și containere de logistică medicală. Apelul de proiecte este inclus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Din acest buget suplimentar de 62 milioane de euro, 32 milioane de euro vor fi alocate către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar 30 milioane de euro vor fi pentru realizarea de astfel de capacități medicale mobile la nivelul unor spitale de urgență județene din mai multe zone ale țării precum: București, Timișoara, Iași, Cluj, Mureș, Craiova, Constanța, Bihor, Bacău și Vrancea.
“Practic, în cadrul acestui apel de proiecte, autoritățile locale care au în administrare spitalele județene vor putea crea capacități mobile medicale atașate spitalelor de urgență. De exemplu, în cazul spitatelor de urgență menționate, se poate atașa o secție mobilă de terapie intensivă, cum este la spitalul din Focșani, din județul Vrancea, la fel și în celelalte județe, vor putea fi astfel create unități mobile de servicii medicale de terapie intensivă, necesare în această perioadă ”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei Primului Ministru.