Primăria Adjud a obținut finanțare europeană pentru modernizarea și reabilitarea Spitalului Municipal și a Stației de Salvare din Adjud. Fondurile obținute prin Programul Operațional Regional se ridică la 9,1 milioane lei, care înseamnă peste 1,8 milioane de euro.
”În luna decembrie, cât de repede ne permite termenul, vom semna contractul de finanțare. Deoarece calendarul investiției nu permite finalizarea lucrărilor de execuție mai târziu de 1 decembrie 2023, imediat după semnarea contractului de finanțare vom demara procedura de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor.
Această intervenție majoră asupra Spitalului Municipal și Stației de Salvare Adjud urmărește atât îmbunătățirea calității serviciilor medico-sanitare adresate populației cât și creșterea gradului de confort al utilizatorilor acestora – cadre medicale, personal auxiliar și pacienți – precum și eficientizarea energetică și reducerea costurilor de operare a structurii și a impactului asupra mediului înconjurător cu peste 70%”, a anunțat Florin Nechifor, primarul Adjudului.