Proiectul de înființare a unei baze de tratament în comuna Vizantea – Livezi a mai făcut un pas spre realizare. Autoritățile locale încearcă de mai mulți ani să pună în valoare apele din această comună, care erau folosite pentru tratament în urmă cu 100 de ani. Construirea unei baza de tratament în satul Vizantea – Mănăstirească a fost aprobată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și va fi realizată de Compania Națională de Investiții. Duminică, 9 august, Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, a semnat ordinul pentru această investiție la Vizantea – Livezi, alături de primarul Dragoș Ciobotaru, senatorul Cătălin Toma, Fănică Popa, primarul comunei Bolotești.
”Proiectul a fost realizat în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Vrancea şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vrancea, pentru a fi autorizat de Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii, astfel încât pacienţii să poată beneficia de proceduri și în baza unor bilete de tratament.
MLPDA, prin CNI, susține investițiile pentru revitalizarea turismului balneo. Localitatea Vizantea-Livezi are acest proiect de reconstrucție a vechii stațiuni, de mulți ani. Cred că vrâncenii, ca de altfel toți românii, au nevoie de aceste stațiuni, pentru tratament și relaxare, așa cum și localitățile care beneficiază de aceste bogății naturale, în ape cu proprietăți curative, să le poată exploata pentru o creștere economică și un trai mai bun pentru localnici. În calitate de ministru al lucrărilor publice, voi susține necondiționat toate proiectele de dezvoltare ale Vrancei, fie că vorbim de proiecte ale administrației publice ori ale IMM-urilor.
În proiect sunt incluse sume şi pentru aducerea izvoarelor la locaţia bazei de tratament, pentru că izvoarele sunt deja amenajate de către administrația publică locală”, a spus Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice.
Obiectivul de investiții ”Construire bază de tratament în satul Vizantea-Mănăstirească, comuna Vizantea-Livezi” are o valoare de 37.516.152,49 lei. Conform proiectului, Baza de tratament de la Vizantea-Livezi va beneficia de: o clădire cu săli destinate tratamentului balneo, săli de electroterapie, fizioterapie, băi la cadă, piscină interioară, cu un cupaj de ape minerale, atât pentru agrement cât şi pentru kinetoterapie, restaurant, spații de cazare, piscină exterioară de agrement şi tratament, vestiare, toalete, etc.
Baza de tratament va avea o capacitate de cazare de circa 400 de locuri pentru tratament şi aproximativ 60 de locuri de cazare.
Durata de realizare a investiției este de 26 de luni, din care 24 de luni pentru execuție și 2 luni pentru proiectare.