Polițiștii au reușit să identifice un tânăr care este principalul suspect al unui furt comis cu două luni în urmă. Pe 25 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești au fost sesizați de o femeie în vârstă de 68 de ani, din municipiul Focșani, cu privire la faptul că în cursul lunii martie, persoane necunoscute ar fi pătruns prin forțarea și escaladarea unei ferestre, într-un imobilul nelocuit pe care aceasta îl deține în orașul Odobești.
”În urma cercetărilor efectuate de polițiști, pe 21 mai a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din orașul Odobești, principalul bănui de săvârșirea faptei. În cauză, cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a tânărului și pentru tragerea acestuia la răspundere penală”, arată reprezentanții IPJ Vrancea.