Acasă Economic Tarife mai mari pentru certificarea semințelor

Tarife mai mari pentru certificarea semințelor

0
58

Fermierii și operatorii din sectorul semințelor și materialului săditor plătesc, începând de duminică, 27 septembrie, tarife mai mari pentru o serie de servicii de control, certificare, testare și înregistrare. Modificările se aplică la nivel național și îi vizează implicit pe producătorii și operatorii economici din Vrancea.

Noile tarife au fost stabilite prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 261/2026, publicat în Monitorul Oficial nr. 804 din 22 septembrie. Actul normativ intră în vigoare la cinci zile de la publicare.

Majoritatea tarifelor prevăzute pentru serviciile din domeniul semințelor și materialului săditor au fost majorate cu aproximativ 44,76%.

Printre serviciile pentru care se aplică noile valori se numără controlul pentru înregistrarea operatorilor economici care produc, prelucrează sau comercializează semințe și material săditor, inspecția culturilor semincere, certificarea loturilor și diferite teste de laborator.

De exemplu, controlul efectuat pentru înregistrarea unui operator economic în vederea producerii, prelucrării sau comercializării semințelor și materialului săditor ajunge la 622,62 lei pentru fiecare obiectiv, fără TVA.

Ordinul stabilește și tarifele pentru inspecțiile efectuate în câmp. În cazul în care solicitarea pentru inspecția unei culturi semincere este depusă după termenele prevăzute, tariful poate fi majorat cu 50% sau chiar cu 100%, în funcție de data solicitării.

Tarifele sunt încasate de inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și materialului săditor și de Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor.

Noile valori se aplică serviciilor din domeniul producerii, prelucrării și comercializării semințelor și materialului săditor solicitate începând cu data intrării în vigoare a ordinului.