Guvernul a hotărât plafonarea tarifelor la polițele de asigurare RCA până la finalul acestui an, prin prelungirea perioadei de aplicare a HG 298/2023. Actul normativ a fost adoptat pe 11 aprilie 2023, după ieșirea de pe piață a firmei Euroins, intrată în faliment și prevedea că prețurile nu vor putea crește față de nivelul maxim din 28 februarie 2023. Măsura urma să expire pe 10 octombrie, însă Guvernul a decis să o prelungească pentru a evita o creștere a asigurărilor auto în ultima parte a anului.



