Taxa de habitat impusă de Primăria Tănăsoaia a fost contestată la Prefectura Vrancea

0
604

Taxa de habitat impusă locuitorilor comunei Tănăsoaia de autoritățile locale a fost contestată, la inițiativa Forța Dreptei Vrancea. Luni, Melania Mocanu a depus o cerere pentru anularea acestei taxe, susținută de nu mai puțin de 534 de semnături ale cetățenilor din satele comunei.

”La începutul acestui an, oamenii din Tănăsoaia au primit o declarație pe propria răspundere prin care își asumau plata taxei de habitat în valoare de 15 lei/ lună/ membru de familie. Proiectul de hotărâre inițiat de primarul interimar a fost votat în data de 28 decembrie 2022, de Consiliul Local Tănăsoaia, iar documentul a fost contrasemnat de referentul Blănaru Dan Cristian, care nu are calitatea legală de secretar pentru a contrasemna aceste acte”, a precizat Melania Mocanu.

Mai mult, acuză cei din Tănăsoaia, cetățenilor care au mers la Primăria din localitate în acest an li s-a refuzat dreptul de a le fi încasate alte taxe datorate statului până nu plăteau taxa de habitat. În mod nelegal, s-au aprobat în cuantumul taxei de habitat și sume retroactive cu încălcarea Codului Fiscal, fiindu-le încălcat dreptul de a contesta în instanță un debit nedatorat, pentru servicii de care nu au beneficiat.

”Pentru această sumă nu există un calcul contabil care să explice modul în care s-a ajuns la suma de 15 lei/persoană/lună. Este o sumă stabilită HAZARDAT și ABUZIV. Cetățenii solicită prefectului de Vrancea să oprească acest abuz de drept administrativ ca girant al legalității actelor administrative din județ, să ia act de acest abuz și să atace în instanță HCL nr. 25/2022 pentru a opri încasarea de la oameni, în mod nelegal, a unei taxe nedatorate. Totodată, mai mulți cetățeni au formulat cereri de restituire a sumelor deja încasate, la nivel local existând o situație de tensiune și de conflict ca urmare a abuzurilor comise de funcționarii primăriei care, contrar legii, au făcut rețineri în contul acestei taxe din pensii de handicap sau din alocații de stat pentru copii (sume interzise la executare silit) și mai mult, au pretins  cetățenilor din comună să achite INTERGAL acestă taxă, deși Codul fiscal prevede că orice impozit/taxă se achita în 2 transe respectiv 30 martie și 30 septembrie fără a suporta penalități”, susțin reprezentanții Forța Dreptei Vrancea.