Crângul Petrești va găzdui sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 10.00, un eveniment dedicat copiilor și familiilor, cu teatru, sport, demonstrații, activități interactive și muzică. Intrarea este gratuită.
La eveniment vor participa reprezentanți ai ISU Vrancea, IPJ Vrancea, Salvamont Vrancea și Jandarmeriei Vrancea, care vor organiza activități interactive și demonstrații pentru public.
Pentru copii sunt programate două spectacole ale Teatrului Muzical Ambasadorii din București. „Aventurile Pălăriei Fermecate” va începe la ora 12.30, iar „Papă-Lapte și Oul de Aur” este programat de la ora 16.00.
În program sunt incluse și activități sportive susținute de Clubul Sportiv ALH Dinamic Focșani, precum și prezentări dedicate motocicletelor, alături de Asociația Moto Club REF Focșani.
Seara, de la ora 18.00, pe scenă va urca trupa rock Warblade din Focșani.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea.



