Un tir a luat foc la ieșirea din Adjud în această după amiază. Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit astăzi, 11 mai a.c., în jurul orei 14:50, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un cap de tir, aflat pe DN2 E 85, la ieșirea din Adjud spre Sascut. La fața locului s-au deplasat 2 echipaje cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au acționat pentru decuplarea bornelor și stingerea incendiului, care a fost lichidat în aproximativ 25 minute. În urma evenimentului a ars instalația electrică și cabina tirului în proporție de 30%. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric. Din fericire nu au fost înregistrate victime.