Trei bărbați, reținuți pentru trafic de droguri de mare risc

0
86

Vineri, 29 decembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea, au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu, în formă continuată.

Doi dintre cercetați ar fi cumpărat, transportat, deținut (inclusiv pentru consum propriu) și comercializat droguri de risc (canabis) şi mare risc (ketamine și cocaină),  către consumatori, din diverse zone ale țării, în mod repetat, pe parcursul anului 2023.

Cel de-al treilea cercetat ar fi procurat, transportat și deţinut droguri de risc (canabis), în vederea consumului propriu, începând cu vara anului 2023 și până la data de 29 decembrie 2023.

În cursul zilei de vineri au fost efectuate două percheziții domiciliare, în municipiul București, fiind descoperite și ridicate aproximativ două kilograme de canabis, 300 de grame de ketamină, 20 de grame de cocaină, 57.000 de lei, 3.800 de euro, cântare de precizie, grindere, precum și alte mijloace de probă.

În consecință, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea celor trei persoane, pentru 24 de ore.

Sâmbătă, 30 decembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vrancea a dispus arestare preventivă a două dintre persoanele cercetate, pentru 30 de zile și măsura controlului judiciar față de cea de-a treia persoană.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

„Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul IPJ Vrancea.