Acasă Actualitate Trei familii din Soveja au primit case noi după incendiul din aprilie

Trei familii din Soveja au primit case noi după incendiul din aprilie

0
90

Trei familii din satul Rucăreni, comuna Soveja, care au rămas fără locuințe în urma incendiului din 26 aprilie, au primit case noi construite de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. Locuințele au fost sfințite joi de Arhiepiscopul Ciprian.

Casele au fost construite pentru familiile lui Ionică Badonea, Nicușor Badonea și Lilian Celmare, identificate ca fiind lipsite de posibilitățile financiare necesare pentru a-și reface locuințele, au arătat reprezentanții Arhiepiscopiei. 

Lucrările au început pe 11 iunie și s-au încheiat pe 19 septembrie. A fost construită o casă de 140 de metri pătrați și două locuințe de câte 90 de metri pătrați. Costurile construcției au fost suportate integral de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, din fondurile strânse în urma unei campanii de sprijin.

În total, pentru ajutorarea familiilor afectate de incendiul de la Soveja au fost strânși 1.774.147 de lei. Din această sumă, 495.499 de lei au provenit din donațiile preoților și credincioșilor din județul Buzău, iar 685.560 de lei din Vrancea. Centrul Eparhial a contribuit cu 250.000 de lei, Arhiepiscopia Dunării de Jos cu 250.000 de lei, iar Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu 50.000 de lei. Alte donații au însumat 43.088 de lei.

Sprijinul financiar acordat celor trei familii de Guvern și Consiliul Județean Vrancea nu a fost folosit pentru construirea acestor locuințe, fiind direcționat către alte familii afectate de incendiu, ale căror case sunt în diferite stadii de construire.

Consiliul Județean Vrancea a asigurat mobilier și electrocasnice pentru cele trei locuințe, în valoare de 48.011 lei. Primăria Soveja a contribuit cu 126.125 de lei pentru pregătirea terenului, mobilier și combustibil pentru încălzirea locuințelor în sezonul rece.

Arhiepiscopul Ciprian a vorbit despre mobilizarea comunității și sprijinul acordat familiilor afectate.

„Dumnezeu face minuni, dar le împlinește întotdeauna prin intermediul oamenilor credincioși, harnici și animați de o dragoste curată față de semenii lor. Atunci când se abate o nenorocire asupra comunității, este esențial să ne mobilizăm rapid și să dăm dovadă de solidaritate. Am arătat că suntem buni creștini nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte și prin acțiuni concrete de ajutorare a celor aflați în suferință”, a artat ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a subliniat cooperarea dintre instituții și Biserică.

„Biserica este parte integrantă a poporului și a țării noastre, fiind cea care poate readuce lucrurile la starea lor firească. Împreună cu Biserica, într-o comuniune frățească, vom reuși întotdeauna să depășim orice încercare. Acest val de generozitate ne demonstrează că simplul impuls de umanitate și empatie ne poate uni la vreme de necaz”, a spus Nicușor Halici.

Primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, a arătat că una dintre principalele preocupări a fost finalizarea locuințelor înainte de sezonul rece.

„Am avut un an extrem de dificil, presărat cu numeroase provocări pentru comunitatea noastră. Recunosc că eram îngrijorați de perspectiva apropierii sezonului rece, temându-ne că nu vom finaliza lucrările la timp. Astăzi am văzut însă cum Dumnezeu lucrează prin oameni. Vă mulțumesc din suflet, în numele tuturor sovejenilor, pentru că ne-ați fost alături”, a declarat Ionuț Filimon.