Acasă Administrație Trupa de actori a Teatrului Municipal a fost desființată la inițiativa primarului...

Trupa de actori a Teatrului Municipal a fost desființată la inițiativa primarului Cristi Misăilă 

0
158

Consiliul Local Focșani a aprobat, la ședința de joi, trecerea Teatrului „Maior Gheorghe Pastia” de la modelul cu trupă permanentă la funcționarea pe bază de proiecte și colaborări. Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi pentru, unul împotrivă și trei abțineri, după o dezbatere tensionată despre activitatea actorilor, conducerea instituției și introducerea proiectului pe ordinea de zi în dimineața ședinței. Practic, cei patru actori au rămas fără loc de muncă.

Proiectul inițiat de primarul Cristi Valentin Misăilă modifică articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 55/2025, actul prin care Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” Focșani a fost reorganizat, în 2025, în Teatrul „Maior Gheorghe Pastia” al Municipiului Focșani.

Articolul modificat este cel prin care au fost aprobate organigrama, statul de funcții și numărul de posturi ale instituției. Prin noua reorganizare, teatrul renunță la trupa angajată permanent și urmează să realizeze spectacole cu actori, regizori, scenografi și alți colaboratori contractați pentru fiecare proiect.

Noua structură presupune desființarea a 20 de posturi. Printre acestea se află și cele patru posturi de actor ocupate de Adrian Damian, Adrian Rădulescu, Cristina Cristian și Roxana Lupu.

Votul nu înseamnă închiderea clădirii teatrului sau oprirea spectacolelor. Se schimbă însă modul de funcționare: în locul unei trupe de repertoriu plătite permanent, conducerea instituției va forma distribuții și echipe pentru fiecare proiect.

Scrisoarea actorului Adrian Damian, citită în ședință

Discuțiile au început cu citirea unei scrisori trimise consilierilor locali de actorul Adrian Damian.

În mesaj, Adrian Damian a susținut că reorganizarea ar reprezenta o măsură de represalii după sesizările sale referitoare la presupuse nereguli din interiorul instituției.

Adrian Damian a contestat și argumentul referitor la activitatea redusă și la încasările mici ale producțiilor proprii. El a afirmat că situația ar fi fost provocată chiar de conducerea interimară, prin blocarea repetițiilor, lipsa unei stagiuni și programarea unui număr redus de spectacole ale trupei.

„Nu fiți părtași la desființarea trupei de repertoriu a orașului Focșani. Nu votați un proiect vulnerabil, creat cu dedicație, care va îngropa instituția în litigii costisitoare din bani publici”, a transmis Adrian Damian în scrisoarea citită în fața consilierilor.

Actorul le-a cerut aleșilor locali să voteze împotriva reorganizării sau să retragă proiectul de pe ordinea de zi.

37 de reprezentații în acest an 

Potrivit datelor prezentate în ședință, în 2025 au fost organizate 49 de reprezentații, dintre care 35, aproximativ 71%, ar fi fost spectacole aduse prin achiziție directă. Producțiile proprii ar fi reprezentat aproximativ 29% din activitate.

Pentru primul semestru al anului 2026 au fost menționate 37 de reprezentații și 1.598 de spectatori. Nouă reprezentații proprii ar fi adus venituri de aproximativ 23.000 de lei, la cheltuieli de circa 15.000 de lei și un rezultat pozitiv estimat la aproximativ 7.900 de lei.

Primarul: „Cu patru angajați nu se face performanță”

Primarul Cristi Misăilă a intervenit pentru a apăra reorganizarea. El a comparat situația actuală cu perioada în care teatrul avea cel puțin opt actori angajați și colabora separat cu regizori și scenografi.

Edilul a arătat că în schema actuală mai sunt patru actori și a susținut că această formulă nu permite formarea unei distribuții complete pentru producții teatrale.

„Cu patru angajați nu se face performanță. Singura variantă pe care am găsit-o de cuviință și pe care am văzut-o funcțională în mai multe teatre importante din România este funcționarea sub formă de proiect”, a declarat Cristi  Misăilă.

Primarul a precizat că viitoarea conducere va putea colabora în continuare inclusiv cu actorii care au fost angajați ai teatrului.

„Putem avea în continuare parteneriate și cu dumnealor. Putem avea parteneriate cu oricine”, a spus edilul.

Cristi Misăilă le-a mai reproșat actorilor că ar fi refuzat să lucreze cu un regizor propus de conducerea instituției. El a susținut că angajații nu ar trebui să stabilească în locul managerului ce regizori sunt acceptați și ce spectacole pot fi montate.

Primarul a respins ideea că sala teatrului ar urma să rămână fără activitate și a afirmat că imobilul va continua să fie folosit pentru spectacole și evenimente.

Ce a spus managerul interimar Constantin Mîndrilă

Managerul interimar Constantin Mîndrilă a declarat că, la preluarea conducerii, teatrul nu avea o stagiune propriu-zisă și organiza mai ales evenimente ocazionale.

Constantin Mîndrilă a spus că s-a întâlnit cu viceprimarul Traian Negulescu, responsabil de domeniul cultural, și cu membrii trupei pentru a găsi soluții de reluare a activității.

Potrivit managerului, în 2026 a fost organizată o stagiune care a inclus premiera spectacolului „Jocul de cărți” și desfășurarea Galelor Teatrale Focșănene.

Constantin Mîndrilă a afirmat că instituția a adus 13 reprezentații din afara teatrului, pentru care ar fi cheltuit aproximativ 108.000 de lei și ar fi încasat circa 124.000 de lei. Cifrele au fost prezentate de manager în timpul ședinței, fără ca documentele contabile să fie analizate separat în dezbatere.

Adrian Damian: „Dacă viziunea managerului e zero, actorii stau degeaba”

Actorul Adrian Damian, prezent în sala de ședințe, a respins acuzația că trupa nu ar fi muncit suficient.

Adrian Damian a explicat că actorii ocupă funcții de execuție și nu pot decide singuri programarea repetițiilor, repertoriul, numărul premierelor sau datele spectacolelor.

„Nu e vorba că noi nu muncim. Noi suntem funcții de execuție. Noi trebuie să executăm viziunea managerului. Dacă viziunea managerului e zero, actorii stau degeaba, bineînțeles. Și nu putem fi noi acuzați că nu avem activitate, dacă nu se programează repetiții și spectacole”, a spus Adrian Damian.

Actorul a susținut că un teatru profesionist ar trebui să joace două sau trei spectacole pe săptămână și să pregătească trei sau patru premiere într-o stagiune, nu doar câteva reprezentații pe an.

Adrian Damian a confirmat că a existat o opoziție față de regizorul propus de conducere, însă a motivat-o prin faptul că acesta ar avea experiență la nivel de teatru de amatori, nu în instituții profesioniste.

Proiectul privind teatrul a fost anunțat mai târziu

Proiectul privind reorganizarea teatrului nu figura în ordinea de zi publicată de Primăria Focșani pe 24 iulie. Documentul inițial cuprindea 61 de proiecte de hotărâre și un raport, fără modificarea articolului 2 din HCL nr. 55/2025.

Înaintea votului, consilierul AUR Ștefan Ciubotaru a reclamat că proiectul, care ar avea 62 de pagini, a fost anunțat la ora 10:30, cu aproximativ 30 de minute înaintea ședinței comisiei de specialitate.

Ștefan Ciubotaru a afirmat că aleșii locali nu au avut suficient timp pentru a analiza documentația și a anunțat că grupul AUR se va abține.

Președintele de ședință, social – democratul Mihai Nedelcu, a răspuns că documentele fuseseră transmise atât prin e-mail, cât și prin WhatsApp și a contestat cronologia prezentată de Ștefan Ciubotaru. Disputa procedurală nu a condus la amânarea votului.

Proiectul a trecut fără probleme de votul consilierilor

Proiectul a fost adoptat cu 17 voturi pentru, din totalul de 21.  Consiliera USR Alexandra Tătaru a votat împotrivă, iar cei trei consilieri AUR s-au abținut.

Schimbarea modului de funcționare al Teatrului vine după ce actorul Adrian Damian a adus acuzații grave privind managementul instituției de cultură, fapt care a dus la intrarea sa în conflict cu administrația locală. De asemenea, actrița Roxana Lupu ar fi trebuit să revină în trupă, după ce a câștigat procesul privind concedierea sa, o altă situație care a nemulțumit conducerea Primăriei Focșani.