În Vrancea au fost raportate 30 de cazuri noi de infectare cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate în județul nostru a ajuns la 3178.
La nivel național s-a înregistrat un nou record de cazuri noi, de 4902 de persoane infectate cu coronavirus depistate în ultimele 24 de ore. De asemenea a fost raportat și cel mare număr de decese zilnic, 98.
În județul Vrancea, în data de 22 octombrie 2020, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 772 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 178 în izolare la domiciliu.
În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 84 de pacienți, dintre care 9 la ATI, 5 la Focșani (1 intubat) și 4 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 2728, iar a persoanelor decedate la 127. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 21770 de teste, fiind depistate 3178 de persoane pozitive.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 13 misiuni cu 43 pompieri și 8 mijloace auto, astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 3 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situaţiilor numerice şi nominale cu persoanele izolate/carantinate către instituţiile cu atribuţii la nivelul judeţului;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP, pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra și DSP Vrancea în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU/DSP;
– 3 misiuni cu 3 cadre și 3 AMOP, pentru verificarea a 28 operatori economici cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă;
– 2 misiuni cu 2 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu COVID – 19.
– 3 alte misiuni
IJJ Vrancea a efectuat 63 misiuni cu 107 jandarmi, 16 mijloace auto, astfel:
– 5 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2;
– 26 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşului Mărăşeşti, pol. oraşului Odobeşti, pol. rurală Gugeşti, pol. rurală Coteşti, pol. rurală Goleşti, pol. rurală Vidra, pol. rurală Năneşti, pol. rurală Păuleşti, pol. rurală Tulnici);
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 4 misiuni de menținere a ordinii publice la unităţi de învăţământ;
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 1 misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele turistice;
– 1 misiune de căutare şi salvare a unei persoane de sex masculin în loc. Boloteşti;
– 1 misiune de pază şi protecţie a BEJ Vrancea;
– 8 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere şi activităţi premergătoare privind executarea mandatelor de aducere;
– 1 misiune în cooperare cu B.E.J. Mircea Bogdan;
– 8 misiuni de asigurare a ordinii interioare şi de verificare a respectării măsurilor de protecţie în contextul infecției cu SARS-CoV-2 la instanţele de judecată;
– 3 alte misiuni.
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 38 misiuni cu participarea unui numar de 27 cadre medicale, astfel:
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 5 misiuni cu 3 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 8 misiuni cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 14 misiuni cu 9 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 4 misiuni cu 4 cadre medicale pentru introducere coduri noi in baza de date;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale recoltare probe biologice;
– 2 misiune cu 1 persoana pentru decontaminare DSP Vrancea ;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru asigurarea serviciului de permanenta.
MApN a executat 9 misiuni cu 10 militari, astfel:
– 2 misiuni cu 2 militari privind asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea.
– 2 misiuni cu 3 militari privind asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langaTribunalul Vn.
– 1 misiune cu 1 militar privind asigurarea pazei la obiectivul Parchetul de pe langa JudecatoriaVn.
– 2 misiuni cu 2 militari privind asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. VN.
– 2 misiuni cu 2 militari privind asigurarea pazei la obiectivul Prefectura VN.
Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală.
Rata de incidență zilnică cumulată pentru UAT – urile din județul Vrancea poate fi văzută AICI