Un accident rutier s-a produs în această dimineață, la intersecția străzilor Cuza Vodă și Comisia Centrală din Focșani.
Potrivit IPJ Vrancea, în eveniment au fost implicate un autobuz de transport persoane și un autoturism. Din primele verificări, cauza producerii accidentului a fost nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului de către conducătorul autoturismului.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma impactului, o persoană aflată în autobuz a suferit răni ușoare și a fost transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.



