Un bărbat de 51 de ani din comuna Jariștea a decedat după ce a fost victima unui accident. La data de 3 iunie a.c., ora 21.30, polițiștii din Odobești au fost sesizați de reprezentantii unei unități spitalicești, despre faptul că în cursul zilei un bărbat de 51de ani, din localitatea Jariștea, a decedat în cadrul unității. Din verificările efectuate, s a stabilit faptul că în cursul zilei de 3 iunie a.c., orele 16.50, în timp ce desfășura activități agricole cu un tractor pe suprafața sa de teren cultivată cu viță de vie, bărbatul s-a răsturnat cu tractorul din cauza terenul accidentat, fiind prins sub utilajul agricol. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.