Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că ar fi rănit un câine. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au făcut acțiuni de informare și verificare în mai multe localități

0
97

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat, în perioada 26 mai – 4 iunie, activități în  localitățile Odobești, Vârteșcoiu, Milcovul și Dumitrești cu privire la prevederile și respectarea legislației privind protecția animalelor. Activitățile au avut și în contextul în care în comunele Milcovul și Dumitrești s-au desfășurat campanii de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor, cu sprijinul unei asociații de profil.

Cu această ocazie, cetățenii a fost informați despre cadrul legislativ și atribuțiile Biroului pentru Protecția Animalelor. De asemenea, polițiștii de la protecția animalelor au efectuat verificări cu privire la respectarea obligațiilor legale de către deținătorii/ proprietarii de câini din rasele considerate periculoase.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 60 de locații și instruiți peste 40 deținători de câini din rasele periculoase, totodată fiind aplicate, pentru încălcări ale cadrului legislativ din domeniu, 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.200 lei.

”Pe parcursul activităților, la data de 30 mai a.c., în urma unei postări pe o rețea de socializare, polițiștii de la protecția animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor (rănirea unui câine), faptă prevăzută de art. 25, alin. 2, lit. d din Legea 205/2004 Republicată.

Astfel, polițiștii au identificat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Câmpineanca, bănuit de săvârșirea infracțiunii, în cauză fiind întocmit dosar penal”, informează IPJ Vrancea într-un comunicat de presă.

Sterilizarea câinilor din rasa comună este o obligație

Sterilizarea exemplarelor canine din rasa comună este o obligație legală a proprietarilor acestor animalele prevăzută în art. 132 din OUG  155 din 21.11.2001 privind aprobarea programului de gestionare  a câinilor fără stăpân.

Articolul menționat prevede faptul că ” este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune, metișii acestora, exceptie făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.”

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei conform art. 14, alin. 1, lit. b din OUG 155 din 21.11.2001.

Deținătorii sunt obligați:

-să sterilizeze și microcipeze câinii;

-să ofere un adăpost corespunzător, hrană și apă suficientă, îngrijire și atenție, dar și asistență medicală.

Deținătorilor le este interzis să aplice rele tratamente și cruzimi asupra animalelor!

Prin rele tratamente se înțelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile precum și neasigurarea condițiilor menționate anterior.

Prin cruzime față de animale se înțelege:

-omorârea animalelor, cu intenție;

-maltratarea și schingiuirea animalelor;

-practicarea tirului pe animale domestice sau captive;

-organizarea de lupte între animale sau cu animale;

-folosirea de animale pentru expoziții,spectacole, publicitate, realizare de filme și în scopuri asemănătoare, dacă aceste activități le provoacă suferințe fizice și psihice, afecțiuni sau răniri;

-administrarea de substanțe destinate stimulării capacităților fizice ale animalelor în timpul competițiilor sportive, sub forma dopajului;

-folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;

-abandonarea și/sau alungarea unui animal care depinde de îngrijirea omului;

-despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum 8 săptămâni;

-intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului (codotomie, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților);

-capturarea animalelor prin alte metode (laț, capcană) decât cele prevăzute de lege;

-provocarea de suferințe fizice sau psihice prin orice mijloace;

-folosirea armelor cu tranchilizant în alte situații decât imobilizarea animalelor

Cei care săvârșesc asemenea fapte pot fi sancționați contravențional sau chiar penal.

La nivelul IPJ  Vrancea, Biroul pentru Protecția Animalelor are ca obiect de activitate verificarea respectării prevederilor Legii 205/2004 Republicată privind protecția animalelor, precum și OUG 55/2002 Republicată privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, dar și OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

În cazul unei sesizări, procedura legală este aceeași ca și în celelalte situații:

–  prin plângere formulată în scris sau verbal,

– direct ori telefonic, la sediul unităților de poliție,

– sesizare din oficiu,

– apel telefonic prin SNUAU 112.