Un scandal în familie s-a soldat cu un ordin de protecție pentru bărbat din Panciu. Vineri, 28 iulie, polițiștii din oraș au fost anunțați de o femeie, prin 112, că în timp ce se afla la domiciliu, dar și pe o stradă, soțul ei ar fi amenințat-o și ar fi agresat-o fizic, fără să-i provoace leziuni care să necesite îngrijiri medicale.
”În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa, fiind obligat să păstreze o distanță de 20 metri față de aceasta și să poarte permanent un dispozitiv de supraveghere electronică pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 28 iulie”, au precizat polițiștii vrânceni.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și amenințare



